sâmbătă, 16 martie 2013

Idei de afaceri : Alarma oferte


Descriere: Daca s-ar face o statistica pentru consum de lucruri inutile, romanii ar fi cu siguranta undeva in top 5. Undeva printre neuronii creierului de roman se pare ca nu exista intrebarea de ce un anumit produs sau aliment se vinde de 10 ori sub pretul pietei. Iar raspunsul ar trebui sa vina rapid : pentru ca e alterat, aproape de alterare sau nu functioneaza conform fisei tehnice. Daca e in supermarket si e la oferta, cui ii pasa?! Iata cum nemtii sau francezii ne bombardeaza de prin fabricile din China cu aparate de ras sau de tuns care scalpeaza in loc sa tunda.
Sau produse gen portocale verzi, pe sistemul iei cate poti cu galeata, stiut fiind faptul ca portocalele nu se mai coc odata culese. Oare la ce le folosesc romanii? Conteaza? Daca sunt la oferta sunt perfecte. Probabil undeva prin halele de selectie exista o categorie de produse refuzate care ramane mereu la final si sunt sub semnul intrebarii, intrebarea fiind:  le aruncam sau le vindem la romani?  
Afacerea consta in a dezvolta un sistem de alerte prin care sa li se ofere amatorilor de oferte detalii zilnice cu privire la ofertele existente in supermarketuri. Pe scurt clientul doritor de shopping ieftin achita o taxa lunara de x lei, prin achitarea acestei sume el beneficiaza de alerte prin mesaje sau e-mail despre ofertele din supermarketuri. Sistemul incepe prin contactarea viitorilor clienti si abordarea acestora in scopul de a acepta abonarea lunara la serviciul dvs.  Pentru o taxa lunara modica nu ar trebui sa fie greu de convins, pana la urma au mult de castigat (financiar) in achizitii de produse ieftine. Apoi incepe munca de teren care consta in plimbari prin supermarketuri si notarea ofertelor. Pentru cei mai curajosi se poate opta si pentru cererea de informatii direct la administratorul supermarketului, e si interesul lor sa vanda minunatele produse pana nu incep sa puta. O sa fie chiar bucurosi de o promovare in plus, pentru care pe viitor, odata cu extinderea serviciului, chiar pot fi taxati si ei la randul lor.
Orice afacere de acest gen trebuie sa functioneze organizat, de aceea inca de la inceput trebuie sa se puna accent pe stocarea optima a detaliilor de contact ale clientilor (telefon, e-mail) pentru ca pana la urma prin intermediul acestor detalii ne vom castiga banii si ne vom arata eficienta serviciului.
Resurse necesare: - un telefon cu prepay/abonament cu multe mesaje
                   - disponibilitatea unui pc
                   - timp liber
Avantaje: - investitie extrem de mica spre nula
    - desi munca pare obositoare, trebuie sa tinem cont ca se trimite acelasi set de oferte (acelasi mesaj sau e-mail) la toata lista de abonati, care se schimba zilnic in functie de ce e la oferta in cutare zi ( sau altfel spus in functie de ce expira in ziua urmatoare.)
    - se poate castiga chiar f. bine, facand o activitate care nu necesita investitie
Dezavantaje: - daca nu exista lene, aceasta afacere nu prezinta dezavantaje
Concluzii: Banii sunt importanti, dar si satisfactia ca ai facut un lucru util ajuta foarte mult. Ce frumos si satisfacator pentru dvs ar fi sa vedeti un pensionar zambind care se si imbraca sa iasa din casa cand citeste pe mobil mesajul ca undeva la un supermarket la 12 km de locuinta lui se vinde kiwi galben-lemnos la 3 lei caserola. 

Un comentariu: